Raporturile dintre populaţia autohtonă a Basarabiei şi minorităţile confesionale în prima jumătate a secolului al XiX-lea

Abstract

Articolul se referă la raporturile dintre populaţia autohtonă românească şi minorităţile religioase, cu precădere denominaţiunile ce u aparut în acest spaţiu odată cu anexarea Basarabiei la Imperiul Rus.

Full text

47
raPorturile
dintre PoPulaţia autohtonă
a basarabiei şi minorităţile
confesionale în Prima jumătate
a secolului al XiX‑lea
Dr. Ion GUMENÂI*
Anexarea Basarabiei şi încadrarea acesteia Imperiului Rus a
dus, pe lângă alte schimbări, şi la o modicare a structurii
confesionale a acestui teritoriu. Ne referim la faptul că
în această regiune, datorită politicii de colonizare şi altor factori, au
apărut, pe de o parte, o serie de curente religioase necunoscute până
în acel moment în ţinutul dintre Prut şi Nistru, iar, pe de altă parte,
la creşterea articială numerică a altor curente religioase convenabile
Curţii Imperiale de la Sankt-Petersburg.
În multe momente, administraţia ţaristă, cu toate că religia
ortodoxă reprezenta confesiunea dominantă şi era principala religie
protejată a statului, a trecut cu vederea acest principiu, favorizând unele
curente religioase pentru atingerea unor obiective politice proprii,
principalul dintre acestea ind crearea unei mase populare loiale faţă
de puterea imperială.
Din păcate, nu putem stabili cu certitudine componenţa confesio-
nală a populaţiei Basarabiei pentru anul 1812. Datele de care dispunem
ne permit însă să facem acest lucru abia pentru anul 1828, an în care este
abolită aşa numita „autonomie” a regiunii. Dispunem, în acest sens, de
informaţii documentare provenite de la Arhiva Naţională a Republicii
* Doctor în Istorie, conferenţiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova,
Chişinău.

48
Moldova1. Analiza acestei surse, precum şi a informaţiilor cu referire
la acest subiect, ne permite să constatăm că în 1828 numărul total al
populaţiei se ridica la 517.135 de persoane, dintre care: luteranii sau
populaţia germană numărau 8.846 de persoane, reprezentând 1,17%
din totalul populaţiei; catolicii sau polonezii erau estimaţi la 2.384
persoane, echivalentul a 0,46 % din populaţie; evreii – 30.929 persoane
sau 5,9% din populaţie; lipovenii – 5.974 persoane sau 1,15% din
populaţie; grecii – 2.000 persoane sau 0,38% din populaţie; rutenii
– 52.000 persoane sau 10,05% din populaţie; ruşii – 7.947 persoane
sau 1,53% din populaţie; armenii – 2.000 persoane sau 0,38 % din
populaţie; coloniştii din sudul Basarabiei – 27.445 persoane sau 5,3
% din populaţie; şi românii – 376.910 sau 72,88% din populaţie2.
Pentru jumătatea secolului al XIX-lea, mai exact pentru
anul 1849, conform Reviziei statistico–militare a Imperiului Rus,
populaţia Basarabiei era compusă din: ortodocşi în ţinuturi (mediul
rural) – 812.120 persoane; ortodocşi în oraşe – 140.961 persoane; şi
neortodocşi – 76.6913. Din păcate însă, această statistică nu ne prezinte
să identicăm împărţirea populaţiei în baza confesiunii profesate. Din
datele de care dispunem în acest moment putem totuşi să stabilim că la
mijlocul secolului al XIX-lea pe teritoriul Basarabiei se aau aproximativ
23.073 luterani4, 8.000 catolici5, 42.380 evrei6, 6.389 lipoveni7, 2.353
1. Arhiva Naţională a Republicii Moldova (în continuare se va cita ANRM), fond 2,
inv. I, dosar nr. 1.199.
2. Cf. Ion Gumenâi, Componenţa etnică şi confesională a Basarabiei în 1828, în Ro‑
mânii din afara graniţei ţării, Casa Editorială „Demiurg”, Iaşi, 2008, pp. 150-158.
3. Военно‑статистическое обозрение Российской империи, т. XI, ч. 3. Бесса-
рабская область.Спб.1849 г.
4. В. М. Кабузан, Народонаселение Бессарабии и левобережных районов
Приднестровья. (конец XVIII ‑ первая половина XIX века ), Кишинев, 1974, pp. 147-148.
5. Неля Саганова, Религиозная жизнь в Республике Молдова с точки зрения
католического меньшинства. Ретроспектива и современность, în „Analecta
catolica”, nr. 3, Chişinău, 2007, p. 95.
6. Dinu Poştarencu, Contribuţii la istoria modernă a Basarabiei, vol. II, Chişinău,
2009, p. 37.
7. Cf. Краткий исторически очерк противо. раскольнической миссии в Киши‑
невской епархии с 1813 по 1910 годы, în „Труды Бессарабского Церковнаго
историко-археологическаго общества”, vol. 3, Кишинев, 1909.

49
armeni, 435 molocani8, în total 80.235 de persoane, diferenţa faţă de
informaţiile demograce transmise de revizia statistico-militară rusă
ind de numai 5.939 de persoane. Menţionăm că în provincie, în afara
lipovenilor şi a molocanilor, nu apăruseră încă reprezentanţii altor
curente religioase desprinse din Biserica Ortodoxă Rusă, precum
subotnicii şi scopeţii9.
În altă ordine de idei, avem o creştere demogracă importantă
din 1828 până la mijlocul secolului al XIX-lea, în cazul: luteranilor
de 260% – de la 8.846 (1828) la 23.073 (1849) locuitori; catolicilor de
335% – de la 2.384 (1828) la 8.000 (1849) persoane; evreilor de 137% –
de la 30.929 (1828) la 42.380 (1849) persoane; armenilor de 117% – de
la 2.000 (1828) la 2.353 (1849) persoane; lipovenilor de 107% – de la
5.974 (1828) la 6.389 (1849) persoane. După cum se observă, procentele
de creştere demogracă în cazul diferitelor grupuri neortodoxe din
Basarabia diferă foarte mult, de la un minim de 107% înregistrat în
cazul lipovenilor la un maxim de 335% în rândul catolicilor. Problema
care ne interesează pe noi se referă la identicarea procentului sau
a aportului populaţiei autohtone în asemenea creşteri spectaculoase
a unor curente religioase diferite de ortodoxie, cu alte cuvinte dacă
o parte importantă sau mai puţin importantă a populaţiei româneşti
basarabene a fost convertită la aceste curente şi doctrine religioase.
Cercetările diferiţilor specialişti ne demonstrează că în cazul
luteranilor, catolicilor şi a evreilor creşterea demogracă poate 
explicată prin intermediul politicii de colonizare promovată de ţarism
şi a sporului natural. Astfel, de exemplu, datele furnizate de către V. M.
Cabuzan demonstrează foarte clar că populaţia luterană a Basarabiei
şi-a datorat creşterea demogracă prin întemeierea de noi colonii cu o
populaţie luterano - germană, proces de imigraţie ce poate  urmărit
pe tot parcursul secolului al XIX-lea10. Mai mult, cercetările efectuate
de către o serie de istorici cu privire la coloniile germane din sudul
Rusiei au demonstrat că respectivele comunităţi încă de la întemeiere,
8. ANRM, fond 2, inv. I, d. 5363, partea 2, la 324.
9. Dinu Poştarencu, op. cit, p. 37.
10. В. М. Кабузан, op. cit., pp. 147-148.

50
din secolul al XVIII, pe tot parcursul acestui secol şi în următorul au
rămas obşti izolate ce nu au permis inltrări de elemente autohtone
în componenţa lor şi nici exodul membrilor săi, ind calicate drept
comunităţi cu un spirit ultraconservator, caz care poate  aplicat şi
coloniilor de germani luterani din Basarabia.
Aproximativ acelaşi lucru poate  spus şi despre comunităţile
catolice, creşterea numărului reprezentanţilor acestor confesiuni
datorându-se, în primul rând, procesului de colonizare11, apoi creşterii
naturale şi, în cele din urmă, datorită aşezării geograce a Basarabiei.
Cu toate că administraţia ţaristă încerca prin toate metodele să stopeze
sau, în cel mai rău caz, să controleze numărul polonezilor veniţi în
Basarabia, asistăm la un proces de migrare continuă a acestora în
spaţiul pruto-nistrean. Catolici ind, polonezii vor îngroşa numărul
creştinilor occidentali din Basarabia. Nici în cazul acestora nu putem
să demonstrăm un interes sporit din partea populaţiei autohtone
de a trece la această confesiune religioasă, cu atât mai mult cu cât
prin intermediul tradiţiei, „papistaşii”, conform spuselor lui Dimitrie
Cantemir, erau văzuţi de populaţia română ortodoxă ca ind unii
dintre cei mai periculoşi adversari. Pe de altă parte, confesiunea
catolică era supravegheată atent de autorităţile ţariste şi supusă unor
prevederi şi norme restrictive, legislative şi bisericeşti12, c are nu puteau
să ademenească, ci, dimpotrivă, să îndepărteze locuitorul autohton.
În ceea ce priveşte populaţia evreiască, numărul acesteia creşte
considerabil, nu numai în perioada cercetată de către noi, dar pe tot
parcursul secolului al XIX-lea. Acest lucru s-a datorat, în primul rând,
politicii administraţiei ţariste. În rezolvarea „problemei evreieşti”,
Basarabia a îndeplinit în secolul al XIX-lea rolul pe care l-a avut
gubernia Noii Rusii în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea,
şi anume de teritoriu de evacuare a evreilor din centrul Rusiei.
Interdicţia de domiciliere a evreilor în guberniile centrale şi existenţa
11. Ольга Лиценбергер, Немцы – католики Бессарабиии Приднестровья в 19
веке и создание Тираспольской Римско – Католической епархии, în „Analecta
catolica”, nr. 3, Chişinău, 2007, pp. 39-64.
12. Eadem, Красна - первая католическая колония в Бессарабии, în „Analecta
catolica”, nr. 3, Chişinău, 2007, pp. 299-303.

51
unei aşa numite „limite de locuire” a impus autorităţilor ţariste găsirea
de noi teritorii pentru a diminua presiunea internă determinată de
creşterea demogracă a reprezentanţilor confesiunii mozaice. Un
astfel de teritoriu a fost Basarabia, spre el ind orientat principalul
ux al populaţiei evreieşti. Acest lucru poate  uşor urmărit dacă este
studiată politica religioasă a administraţiei ruseşti în ţinutul dintre
Prut şi Nistru. De exemplu, pentru perioada cercetată, au fost emise o
serie de legi în Basarabia ce ofereau o multitudine de privilegii menite
să ademenească populaţia evreiască în regiune13. Urmare a unei astfel
de politici dezechilibrate se va ajunge ca în a doua jumătate a secolului
al XIX-lea numărul populaţiei evreieşti să e mult mai ridicat raportat
la sursele lor clasice de întreţinere, încât se va apela la o soluţie, care
suferiseră deja un eşec în gubernia Noii Rusii14, de formare a unor
colonii agricole evreieşti15. Şi în acest caz, după cum s-a văzut, nu
putem să vorbim despre o creştere a numărului populaţiei de rit
mozaic pe baza unei convertiri a românilor autohtoni, ci aceasta este
consecinţa politicii duse de către autorităţile ţariste.
Spre deosebire de cultele amintite mai sus, mult mai interesante
s-au dovedit a  curentele desprinse din sânul Bisericii Ortodoxe Ruse.
Astfel, pe lângă lipoveni, deja cunoscuţi în spaţiul românesc încă din
secolul al XVIII-lea, în Basarabia mai apar o serie de secte religioase
ca: molocanii, subotnicii şi scopeţii.
Pentru a putea stabili dacă populaţia autohtonă a fost implicată
în procesele ce se desfăşurau în interiorul acestor comunităţi sau au
fost atrase de către doctrina religioasă a acestora ne vom permite
să cităm şi să analizăm o serie de documente. Pentru staroveri, de
exemplu, o informaţie documentară din octombrie 1818 menţionează
plângerea împotriva lui Maxim Morozov înaintată de către soţia sa
13. Cf. ANRM, fond 2, inv. I.
14. А. Скальковскии, Опыт статистическаго описания Новороссийкаго края,
часть 1, География, Этнография и народонаселение Новороссийскаго края,
Одесса, тип. Л. Нитче, 1850, p. 314.
15. Ion Gumenâi, Numărul populaţiei evreieşti şi repartizarea acesteia în mediul
rural şi urban din Basarbia, în „Tyragetia”. Istorie. Muzeologie, Serie Nouă, vol. 3,
nr. 2, pp. 179-183.

52
Evdochia. Dicasteria Duhovnicească Eparhială din Chişinău a trebuit
să judece acuzaţia Evdochiei cum că, printr-un şiretlic, a fost păcălită
să se cunune în ritul lipovenesc, iar acum prin bătăi soţul o obliga să
frecventeze lăcaşul de cult lipovenesc din Chişinău. Drept răspuns,
Maxim Morozov a arătat că este într-adevăr starover, că are 37 de
ani şi că s-a născut în afara hotarelor Imperiului Rus, în localitatea
Dunaevţâ, ind ul lui Maxim şi Maria Morozova din acel sat, ce
acum sunt morţi şi care de asemenea erau lipoveni. A fost botezat
şi uns cu mir de către preotul lipovean Vasilie, numele de familie a
acestuia nu-l mai reţine, indu-i naş de botez Ermolai Dineevici,
locuitor al aceleiaşi localităţi, tot lipovean. În 1814 a părăsit împreună
cu alţi locuitori satul şi trecând în Imperiul Rus s-a stabilit în oraşul
Chişinău, primind supuşenia rusă, despre care pot conrma locuitorii
oraşului Ismail: lipovenii Ivan Sopleacov, Savelii Covalev şi Grigorii
Smirnov. Aici s-a căsătorit cu Evdochia, despre care nu ştia că este
ortodoxă, deoarece o vedea destul de des la serviciile religioase ale
lipovenilor, şi atunci când i-a propus să se căsătorească, respectiva
nu s-a opus, ascunzând apartenenţa sa confesională. Neînţelegerile
din familie au apărut, însă, din cauză că soţia sa l-a părăsit de trei
ori fugind cu bărbaţi necăsătoriţi, ba mai mult chiar a încercat să-l
otrăvească. Ca martor al faptului că Evdochia s-a căsătorit benevol cu
el, Maxim Morozov îi aduce pe toţi reprezentanţii obştii malorosieneşti
şi velicorosieneşti din Chişinău, iar pentru celelalte fapte mărturisite
pe locuitorul de credinţă ortodoxă Macarii Vasiliev şi din partea
staroverilor pe rudele soţiei sale: Nichita Orlov, Mefodii Tocarev, Ivan
Semenov, Mihei Tcacev şi Filact Şarovarov16.
Într-un alt caz, la 31 august 1848 arhiepiscopul Ghedeon al
Poldavei informa instanţele superioare despre activitatea starostelui
M. Beleaev, care era acuzat de faptul că efectuează tainele religioase
pentru lipovenii din Ismail şi pentru cei veniţi din alte locuri, încercând
în acelaşi timp să convertească o serie de locuitori, cum ar  orăşeanul
Rucovişnicov. Acesta din urmă a locuit un timp în Cremenciuc,
angajându-se în 1833 la negustorii din această localitate. Din 1841 a
16. ANRM, fond 205, dosar nr. 2.181, . 6-8.

53
trecut în serviciul negustorului Andrei Lapin, pe care, peste un an,
l-a anunţat despre dorinţa sa de a pleca şi de a se căsători. A. Lapin
i-a propus să se căsătorească cu ruda sa Evdochia iar Rucovişnicov
a căzut de acord. Mergând la Ismail, ei au fost cununaţi de către
preotul lipovean Iacov Rogozinschii, pentru care preotul şi starostele
M. Beleaev au fost arestaţi17.
Cel mai elocvent, ne vorbesc despre originea etnică a
molocanilor şi despre căile de pătrundere în Basarabia a acestora
protocoalele şedinţelor Guvernului oblastiei Basarabiei. De exemplu,
în şedinţa din 5 august 1826, s-a discutat, în baza raportului poliţiei
din 3 august acelaşi an, cu nr. 745, chestiunea fugarilor găsiţi la Iaşi,
locuitori ai oraşului Chişinău, molocani sau duhoborţî (în original:
молоканы они же духоборцы - n.n.). În raport, se preciza că:
Vasilii Golubov, cu vârsta de 29 de ani, s-a născut în oraşul Moscova,
fiind fiul lui Dimitrie şi al Nataliei, locuitori ai acelui oraş, care
deja au murit şi care erau molocani. A plecat de acolo, în timpul
devastării Moscovei de către francezi, cu tatăl său şi cu fratele mai
mic, Leon. În baza adeverinţei avută de tatăl său, au venit direct în
oraşul Ackerman, unde au trăit nu mai mult de un an. După aceea,
tatăl său s-a întors înapoi la Moscova, iar el s-a stabilit în oraşul
Chişinău cu fratele său. Înregistrat aici de către Duma orăşenească
ca locuitor al oraşului, a plătit dările de stat până la momentul de
faţă. De mic copil a fost în credinţa molocanilor, credinţă pe care o
împărtăşeşte conform obiceiului: la biserică nu vine, posturile nu le
respectă conform obiceiului ortodox, nu se închină la icoane, nu îşi
face cruce, nu doreşte să se alăture credinţei creştin ortodoxe. Are ca
proprietate doar un cal cu căruţă şi îmbrăcămintea trebuincioasă18.
Soţia acestuia, Vasilisa Golubeva, în vârsta de 24 de ani, s-a născut în
oraşul Ackerman, avându-i ca părinţi pe Zaharii şi Caterina, care şi
ei erau decedaţi. Din câte a auzit ea, ei au venit din oraşul Moscova,
fiind conscrişi ca locuitori ai oraşului. S-a căsătorit acum opt ani în
urmă şi respectă toate obiceiurile ca si soţul ei. Când s-a căsătorit,
17. Ibidem, fond 2, inv. I, dosar nr. 5.126, f. 8.
18. Ibidem, fond 6, inv. I, dosar nr. 75, . 283-283v.

54
a fost cununată cu actualul soţ de către locuitorul oraşului Bender,
Zaharev, despre care nu ştie dacă mai este în viaţă, cununia constând
numai din citirea de către Zaharev a rugăciunilor19.
Privitor la Andrei Strogov, se menţiona că avea vârsta de 27 de
ani, fiind născut în oraşul Moscova, în familia lui Savin şi Marina.
Din Moscova a fost luat de către tatăl său şi dus la Nicolaev, unde a
locuit timp de doi ani, apoi au trecut la Izmail, localitate în care au
trăit nu mai mult de patru ani. După aceasta, tatăl său a trecut peste
Dunăre iar el a plecat la Odesa, de unde, după aproximativ patru ani,
s-a stabilit în localitatea Hânceşti. Aici a trăit un an, după care s-a
căsătorit, la Bender, cu o orfană pe numele Ana, ce locuia la bătrânul
Parfion Leontievici, ambii din rândurile molocanilor. După doi ani,
ei s-au stabilit la Chişinău, fiind înscrişi în rândurile populaţiei de
către Duma orăşenească. El respectă obiceiurile molocanilor şi nu
doreşte să treacă la religia ortodoxă20. Soţia acestuia, Ana, în vârstă
de 25 de ani, nu cunoaşte locul naşterii sale, însă ştie că pe tatăl ei
îl chema Petru, iar pe mama sa, Marfa. După moartea mamei sale,
tatăl ei a plecat peste Dunăre, ea rămânând în Izmail, sub tutela lui
Cuzima Coliţov, împreună cu care a trecut în oraşul Ackerman,
angajându-se ca servitoare şi ţiitoare de copii (bonă) în familia unui
grec. Împreună cu familia grecului s-a strămutat la Bender, unde
l-a întâlnit pe Andrei Strogov, s-a căsătorit şi a plecat cu dânsul. La
Bender, ea a locuit la molocanul Parfion Leontievici, până când s-a
căsătorit cu Andrei Strogov21.
Practic, lucruri asemănătoare se menţionează şi despre Iacov
Crâlov, Piotr Bocaciov, Leon Golubev şi Fiodor Crâlov, toţi născuţi
în familii de molocani în oraşul Moscova şi plecaţi de acolo în
timpul invadării acestui oraş de către trupele lui Napoleon. Trecând
prin mai multe localităţi, unde au avut perioade scurte de şedere,
către anul 1826 toţi cei menţionaţi se stabiliseră cu locul de trai la
Chişinău22.
19. Ibidem, . 283v-284.
20. Ibidem, . 284v-285.
21. Ibidem, . 285v.
22. Ibidem, . 286-291.

55
Despre scopeţi, informaţii aflăm din rapoartele de carantine
şi din extrasele rapoartelor judecătoriilor ţinutului. Astfel, într-o
scrisoare din 16 august 1835 a Carantinei din Sculeni, sunt
menţionate o serie de date ce ne interesează. Unul dintre cei reţinuţi
în carantină era Pancrat Epihin, de origine socială ţăran, provenit din
Gubernia Riazani, uezdul Ranenbauman, satul Picova, ind castrat cu
5 ani în urmă de către locuitorul satului de baştină Em Hlapcov, ostaş
în rezervă. Un altul, Achinfei Laşcov, din gubernia Moscova, uezdul
Bogorodsc, din satul Ciolcova a moşieresei Jerebţova, a fost castrat şase
ani în urmă, în gubernia Reazani în localitatea Cambelisa, de ostaşul în
rezervă Tihon Zveaghin. Al treilea, Cuzima Lipatov era din gubernia
Tula, uezdul Vâgovsc, din satul Pruticov aparţinând căpitanului Boicov,
ind şi el castrat în 1812 în satul Gorodinţa de ţăranul Boris Ericem.
Sunt amintiţi apoi Evghenii Tolochichin, Gurii Govorov şi Andrei
Berleaev, toţi provenind din gubernia Reazani, uezdul Ranenbaum, din
satele Cotorovca, Dubovaia, Golovinscina, castraţi cu ani în urmă în
diferite circumstanţe23.
Date interesante ne prezintă şi raportul judecătoriei din Orhei
din 20 decembrie 1835. În el, este menţionat Nicolai Şalimov, care,
în timpul interogatoriului, a arătat că este din gubernia Olrov, uezdul
Maloarhanghelsk, satul Malâe Ploty, şi că a fost castrat de către locuitorul
aceluiaşi sat, Hariton Afanasiev, ind convins de acesta că numai astfel
îşi va găsi salvarea suetului. Fratele lui, Afanasie Şalimov a fost şi el
castrat cu 13 ani în urmă de către un măcelar sub pretextul că a fost
muşcat de un şarpe şi numai aşa i se putea salva viaţa. În afară de aceşti
doi fraţi, în raport mai sunt amintiţi şi ţăranii – Marchel Golovin, Sidor
Ilin, Feodosii Cotelev, proveniţi din aceiaşi gubernie şi uezd şi care
au fost castraţi, după cum arată respectivii, indcă prin aceasta li s-a
promis salvarea suetului şi iertarea de păcate24.
Evident că printre cazurile de acest gen se întâlnesc şi unele ieşite
din comun. Din extrasele interogatoriului luat lui Grigorie Volodeev
în 1835, aăm că acesta, în vârstă de 28 de ani, este creştin şi merge
23. Idem, fond 6, inv. II, dosar nr. 865, . 27-30v.
24. Ibidem, . 62-65.

56
la spovedanie în ecare an la biserică. El nu a fost niciodată urmărit
penal şi este născut în gubernia Cursc, satul Volodeevca. În 1828, în
baza paşaportului primit, a ajuns în Silistra. Aici a intrat într-o casă
necunoscută unde se aa şi o fată, dorind ca împreună să-şi petreacă
timpul liber. La scurt timp după aceasta, însă, în casă au intrat trei
turci, care, iniţial, au certat-o pe proprietara casei iar, după aceia,
s-au năpustit asupra lui şi l-au castrat. Şi-a venit în re într-un loc
necunoscut fără să aibă asupra sa nici paşaport şi nici bani. Pentru
conrmarea apartenenţei sale la religia ortodoxă, acesta apela la
conrmările pe care le puteau da atât locuitorii din satul natal, cât
şi persoanele la care s-a angajat25. În astfel de cazuri, practic, este cu
neputinţă de a stabili de partea cui este adevărul.
Fragmentele citate mai sus ne demonstrează foarte elocvent faptul
că actorii implicaţi în toate mişcările, schimbările, convertirile din
interiorul acestor comunităţi religioase erau de fapt tot reprezentanţi ai
diferitor curente desprinse din sânul Bisericii Ortodoxe Ruse, în marea
lor majoritate persoane de origine slavă. Acest lucru poate  demonstrat
şi prin intermediul analizei onomastice a membrilor acestor colectivităţi
religioase, analiză în urma căreia nu se pot depista nume româneşti,
toate acestea ind de origine slavă26.
Faptul că populaţia românească autohtonă manifesta un dezinteres
total faţă de alte curente şi culte religioase poate  dedus şi din răspunsul
dat de către Arhiepiscopul Antonie cu referire la crearea în Basarabia de
Frăţii Ortodoxe, ce aveau drept scop combaterea învăţăturilor religioase
greşite. În scrisoarea din 30 ianuarie 1870, adresată instanţelor superioare
a Sfântului Sinod, Arhiepiscopul Antonie menţiona că blagocinii
(protopopii), prin îninţarea frăţiilor în eparhie, nu vor aduce schimbări
esenţiale, deoarece, în primul rând, chiar dacă în unele parohii sunt
şi rascolnici, aceştia locuiesc izolat şi separat, neavând practic nici o
legătură cu populaţia autohtonă. Pentru o mare parte a moldovenilor
limba rusă este necunoscută, tot aşa cum şi pentru rascolnici este limba
moldovenească, din care cauză între ortodocşi şi rascolnici discuţiile
25. Ibidem, . 14-16.
26. Vezi Anexele de la sfârşitul materialului.

57
religioase nu sunt posibile. În al doilea rând, datorită aşezării Basarabiei
în apropiere de Fântâna Albă (sat din actuala regiune Cernăuţi, Ucraina,
ce a fost în secolul al XIX-lea centrul spiritual al credincioşilor de rit
vechi), comunităţile rascolnicilor au avut şi ei pseudo-preoţi, din care
cauză refuză serviciile preoţimii ortodoxe ce intră cu ei în contact,
armând că nu au nevoie de ajutorul acestora. De aceea, ajutorul din
afară (sub forma frăţiilor ortodoxe) pentru convertirea rascolnicilor
nu vor avea rezultatul scontat. În concluzie, pericolul reprezentat de
lipoveni în convertirea ortodocşilor din eparhia Chişinăului nu există,
deoarece nu este cunoscut încă nici un caz ca cineva din localnici să se
 convertit la religia rascolnicilor27.
De fapt, această ultimă constatare este valabilă nu numai pentru
lipoveni, dar şi pentru alte culte, după cum reiese şi din cercetarea
documentelor avute la dispoziţie, din care rezultă clar că nu a fost
nici un caz de trecere din rândul populaţiei autohtone de la ortodoxie
la altă religie, ind semnale doar unele „migrări” ale populaţiei de
origine slavă28.
Analiza informaţiei documentare prezentată mai sus ne permite
să tragem o serie de concluzii cu referire la problema supusă discuţiei
noastre. Astfel, se poate constata că, odată cu anexarea teritoriului
dintre Nistru şi Prut la Imperiul Rus, a avut loc o modicare nu numai
a spectrului etnic, dar şi a celui religios. Modicarea şi diversicarea
confesiunilor religioase nu a fost întâmplătoare, ci a făcut parte din
politica administraţiei ţariste ce a urmărit diminuarea elementului
românesc autohton şi constituirea unei pături loiale intereselor
imperiale. Numai în acest mod se poate explica atitudinea autorităţilor
ruseşti, favorabilă, pe anumite segmente de timp, unor comunităţi
etnico-confesionale, ultimele tratate ca piese administrativ-politice
necesare atingerii unor scopuri trasate pentru Basarabia de către
27. Краткий исторический очерк противо – раскольнической миссии в
Кишиневской епархии с 1813 по 1910 года, în „Труды Бессарабского Церковного
историко – археологического общества”, 3-й выпуск, Епархиальная Типография,
Кишинев, 1910.
28. Cf. ANRM, fond 205 (Cancelaria Dicasteriei Duhovniceşti a Eparhiei Chişinăului) şi
208 (Cancelaria Consistoriului Duhovnicesc a Eparhiei Chişinăului).

58
autorităţile centrale. Din analiza materialului documentar existent a
rezultat că Sankt-Petersburgul nu şi-a atins, din acest punct de vedere,
ţintele propuse. Activitatea comunităţilor religioase netradiţionale
(neortodoxe) au avut doar un caracter izolat, populaţia românească
autohtonă neind atrasă de aceste confesiuni, iar creşterea lor s-a
datorat exclusiv infuziei din exterior.
Datele existente ne demonstrează că raporturile dintre populaţia
autohtonă locală şi minorităţile religioase au fost de natură socială şi
economică, neajungându-se la un impact de ordin religios - spiritual,
credinţa ortodoxă continuând să e unul din factorii determinanţi ai
populaţiei româneşti din Basarabia.
Anexe:
Lista subotnicilor din orașul Bender,
întocmită la 4 noiembrie 1825
29
Dmitrii Brâcsin Fiul Grigorii Vasilii Moscaliov
Soţia Parascovia Fiul Ivan Soţia Lucheria
Ivan Salicov Pavel Reazanţev Davâd Volcov
Soţia Evdochia Soţia Elena Soţia Axenia
Fiul Terentii Petr Socolov Ivan Alexeev
Fiul Semen Mama Afrosinia Soţia Ana
Leon Socolov Andrei Moscaliov Ivan Volcov
Soţia Agrana Soţia Evdochia Fiica Aculina
29.
Idem, fond 6, inv. II, dosar nr. 75, f. 54-55

59
Lista molocanilor din orașul Bender la 1825
30
Ignat Socolov Soţia Feodosia Văduva Efrosinia Socolova
Soţia Mavra Anton Brichim Ivan Sorochin
Fiul Gavrilă Artamon Brichim Soţia lui Paraschovia
Soţia Ania Soţia Varvara Danilo Orehov
Anton Socolov Soţia lui Andrei Brichim Solomonida David Volcov
Soţia Irina Piotr Socolov Soţia lui Caterina
Ivan Socolov Ivan Socolov Nicolai Volcov
Soţia Irina Soţia lui Evdochia Gavrilo Volcov
Grigorii Socolov Soţia lui Anton Socolov Marfa Soţia lui Ivan Alexiv Ana
Soţia Maria Maxim Socolov Soţia lui Ivan Alexeev Aculina
Gavril Saharov Soţia Evdochia Soţia lui Chiril Alexeev Evdochia
Soţia Anastasia Leon Socolov Sora lui Ivan Alexeev Soa
Fiodor Saharov Soţia lui Agrafena Piotr Cramţov
Dmitrii Saharov Soţia lui Ivan Socolov Soţia Nastasia
Lista scopeţilor din raportul judecătoriei Orhei,
amintiţi în raportul din 14 octombrie 1835
31
Berleaev Andrei Leşcov Achinfei Damarov Mihail
Ovseanicov Rodion Mama acestuia Arina Zubcov Machei
Dronov Mihail Lipatov Cuzima Zubcov Evsei
Epsihin Pancrat Tuliuchin Timofei Iacovlev Marco
Maximov Iahim Govotov Gurii Mahlacov Iacov
30.
Idem, fond 2, inv. I, dosar nr. 620, f. 55.
31. Idem, fond 6, inv. II, dosar nr. 865, . 27-30v.