Storytelling-ul în cercetarea socială: metoda care folosește știința, tehnologia, ingineria, artele și matematica ca și chei pentru accesarea gândirii critice, s-a dovedit extrem de utilă în dezvoltarea unui mediu de învățare facil, atractiv, creativ, cu aplicabilitate în viața normală, zilnică a fiecăruia dintre noi (Harris & De Bruin, 2018). Setul de valori la care această tehnică de învățare apelează, accesează cultura individului, normele și valorile intrinseci și îl ajută să găsească soluțiile personalizate, inovative, în orice situație cotidiană (Gray, 2009).
Povestirea în sine, înseamnă deja minim două persoane, deci implicit comunicare, socializare (Bennett, 2013). Se vor asculta opiniile celorlalți, se împărtășesc emoții, se empatizează, se formează lideri, antreprenori și ascultători dornici de învățare. Metoda creează punți pentru dialog (Fog, Budtz, & Yakaboylu, 2005).
Putem compara această tehnică de învățare-educare cu o bucătărie [...]
). Metoda poate deveni astfel un instrument de educare comunitară, nu doar individuală, cu succes (Bertrand, & Namukasa, 2020). Mecanismele declanșatoare ale corecției de comportamente prin tehnica poveștii/ povestitului este de analiză introspectivă, de punere în pantofii personajului, prin participarea activă, ridicarea de întrebări, creativitatea, simbolistica, stimularea imaginației și a gândirii critice a auditorului, creșterea impactului povestirii asupra emoțiilor și a sentimentelor ascultătorului prin reflecția în propria oglindă sufletească (Davidhizar & Lonser, 2003, Nuske & Hing, 2013). Această tehnică poate avea și un rol de comunicare cu scop terapeutic (Vintila & Goian, 2010).