Content uploaded by Sageata Radu
Author content
All content in this area was uploaded by Sageata Radu on Sep 29, 2015
Content may be subject to copyright.
ROMÂNIA – ŢARĂ CENTRAL-EUROPEANĂ
Radu Săgeată
Romania – a Central-European country. The mathematical coordinates of Romania’s geographical position, the
distances separating it from the extreme points of the Continent and the big natural domains individualising it, place
this country in the south-eastern part of Central Europe. This reality is confirmed by the geographical works
published during the inter-war period. An argument in favour of Romania’s Central European localisation is also
the contact and interference between its territory and the Continent’s large natural, cultural, and political areas. It
was political criteria that for some 40 years, assigned this country to an Eastern or South-Eastern (Balkan) Europe,
of indefinite bounds, viewed in opposition to that Europe which extended west of the Iron Curtain, and was
assimilated to the free world. The fall of the ideological barriers has entailed Romania into the European circuit of
values, this creating the premises for having its geographical and geopolitical position redefined, a position which
for centuries has placed it in the Centre of the Old Continent.
România – ţară central-europeană. Coordonatele matematice ce definesc poziţia geografică a României,
distanţele până în punctele extreme ale Continentului, ca şi marile domenii naturale ce o particularizează, situează
indiscutabil teritoriul României în sud-estul părţii centrale a Europei, fapt confirmat în lucrările geografice din
perioada interbelică. Poziţia central-europeană a României este argumentată şi prin caracterul de contact şi de
interferenţă a teritoriului său în raport cu marile domenii naturale, culturale şi politice ale continentului. Timp de
peste 40 de ani, ea a fost însă asimilată artificial, pe criterii politice, unei Europe estice, sau sud-estice (balcanice),
imprecisă ca limite, în opoziţie cu Europa, la vest de Cortina de Fier, suprapusă unui spaţiu de libertate. Prăbuşirea
barierelor ideologice şi includerea României tot mai pregnant în circuitul valorilor Europene, crează premisele
redefinirii poziţiei sale geografice şi geopolitice care de secole o plasează în centrul vechiului continent.
Key words: geographical position, geopolitical position, Central Europe, Romania.
Cuvinte cheie: poziţie geografică, poziţie geopolitică, Europa Centrală, România.
Poziţia geografică a României, la intersecţia paralelei de 46˚lat N cu meridianul de 25˚
long. E este evidenţiată prin trei coordonate majore care i-au marcat destinul istoric şi
geopolitic: Carpaţii, Dunărea şi Marea Neagră. Carpaţii, prin altitudinile relativ reduse şi prin
mulţimea depresiunilor şi a văilor care-i secţionează au favorizat încă din cele mai vechi timpuri
o intensă locuire, constituind, împreună cu Depresiunea Transilvaniei, teritoriul nucleu de
formare a poporului român (I. Conea, 1941, 1942, 1967)1. Două treimi din întregul lanţ montan
carpatic se află pe teritoriul României, Carpaţii Româneşti ocupând, împreună cu Subcarpaţii şi
Depresiunea colinară a Transilvaniei, 107.741 kmp2, adică 45,2% din suprafaţa totală a ţării şi
concentrând circa 40% din populaţie. Dunărea reprezintă nu numai fluviul colector pentru
întreaga reţea hidrografică interioară a ţării, dar şi principala cale navigabilă a Continentului, ce
asigură conexiunea Europei centrale cu bazinul Mării Negre, iar prin sistemul de canale Dunăre-
Main-Rhin şi Dunăre-Marea Neagră se constituie într-o veritabilă axă navigabilă
transcontinentală ce leagă Constanţa de Marea Nordului (Rotterdam). Importanţa sa
geostrategică deosebită pentru România derivă şi din faptul că teritoriul său este străbătut de
sectorul inferior al fluviului (1075 km, 38% din lungimea sa totală), respectiv partea cea mai
importantă ca debit şi navigaţie. Astfel, încă din Evul Mediu, voievozii moldoveni şi cei
munteni au reuşit să atragă simpatia regelui Napoleon al III-lea şi a reginei Victoria, care-i
1 Conea I. (1941), Transilvania, inima pământului şi statului românesc, în Geopolitica şi Geoistoria, I, Bucureşti, p.
18-34; Conea I. (1942), Carpaţii, hotar natural, în Geopolitica şi Geoistoria, II, Bucureşti, p. 62-68; Conea I.
(1967), Cu privire la „teritoriul nucleu’’ de formare a poporului român, în Studii şi Cercetări de Geologie,
Geofizică şi Geografie, Geografie, XIV, 1, p. 3-14, Bucureşti.
2 Posea Gr., Badea L. (1984), România. Unităţile de relief (Regionarea geomorfologică), Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.
numeau „principi dunăreni” şi sprijineau unificarea tuturor teritoriilor locuite de români într-un
stat puternic la gurile Dunării care să poată face faţă cu succes expansiunii ruseşti către Bosfor şi
Dardanele3. Cel de-al treilea element definitoriu pentru poziţia geografică a României îl
constituie Marea Neagră, prin intermediul căreia sunt deschise căi navigabile spre întregul
Ocean Planetar. Căderea „Cortinei de Fier” şi dezmembrarea U.R.S.S. a sporit importanţa
geostrategică a Mării Negre, ea fiind privită ca o „poartă” spre imensele resurse de hidrocarburi
din Caucaz şi bazinul Caspic. Constituirea Organizaţiei pentru cooperare economică a Mării
Negre (CEMN) (1992) are drept scop stimularea dezvoltării economice pe baza relaţiilor de
prietenie şi bună vecinătate, într-un cadru de stabilitate şi securitate regională.
Aceste trei elemente încadrează România în Europa Centrală, fapt confirmat şi prin
distanţele aproximativ egale faţă de extremităţile nordică, estică şi vestică ale Continentului:
Capul Nord – 2800 km, Munţii Urali – 2600 km, respectiv Capul Roca – 2700 km), dar mai
aproape de Marea Mediterană – 1050 km4. Rezultă astfel caracterul de contact şi interferenţă pe
care teritoriul României îl are în raport cu cele patru mari domenii climatice şi biogeografice ale
Europei:
Europa vestică, oceanică, ale cărei influenţe se concretizează prin penetrarea maselor de aer
oceanice, frecvente mai ales în Câmpia Banato-Crişană şi pe versantul vestic al Apusenilor;
Europa estică, cu un climat temperat-continental, adesea cu noanţe excesive în Podişul
Moldovei şi Bărăgan;
Europa sudică, balcanică, cu influenţele de ariditate ce afectează tot sudul ţării şi specii
floristice şi faunistice caracteristice (Munţii Banatului, Munţii Cernei şi Mehedinţi,
Dobrogea de Sud);
Europa nordică, scandinavo-baltică, ale cărei influenţe se estompează mult în Carpaţii
Păduroşi ucraineni, dar care se resimt totuşi frecvent în Podişul Sucevei.
Circumstanţele istorice şi geopolitice au accentuat acest caracter, România situându-se
pe parcursul istoriei în aria de interferenţă a trei mari domenii culturale şi geostrategice: central-
european, de religie catolică şi influenţă austro-ungară; est-european, de religie ortodoxă şi
influenţă rusă şi ucraineană şi balcanic, reprezentat prin slavismul sud-dunărean (bulgăresc şi
sârb), peste care s-au suprapus influenţele musulmane rezultate din extinderea maximă a
Imperiului Otoman (Fig. 1).
La aceasta se adaugă poziţia geoeconomică, România fiind plasată de secole, la
intersecţia axelor majore de circulaţie ce leagă Europa Occidentală de spaţiul ex-sovietic şi de
Asia Mică şi Orientul Apropiat. Totodată, ea se află situată la intersecţia unor axe geoeconomice
transversale în curs de consolidare: axa mărilor (Marea Caspică – Marea Neagră – Marea
Mediterană) şi axa fluviilor şi canalelor (Rhin – Main – Dunăre).
Apartenenţa României la spaţiul central-european a fost confirmată prin lucrări
geografice fundamentale încă de la începutul secolului al XX-lea. Astfel, într-o lucrare din
19185, Jovan Cvijič fixează Dunărea ca limită nordică a Peninsulei Balcanice; Jacques Ancel,
vorbind despre graniţele Peninsulei Balcanice, spunea în 19306: „se consideră uneori Dunărea ca
limită nordică a Peninsulei Balcanice. Dar Dunărea mijlocie n-a fost niciodată o graniţă (…)
Dunărea nu separă, ci uneşte ţinuturile româneşti cu cele balcanice”. Totuşi, şase ani mai târziu,
revine şi situează România în Europa Centrală, stabilind ca limită sudică pentru această regiune
a Europei tocmai marele fluviu7 (Fig. 2, a).
3 Cazacu M. (1999), Le Danube dans le discours géostratégique et économique roumain, în vol. Géopolitique du
Danube, coord. Michel Fourcher, Ellipses, Paris.
4 *** (1983), Geografia României, I, Ed. Academiei Române, Bucureşti, p. 21.
5 Cvijič J. (1918), La Péninsule Balcanique, Paris.
6 Ancel J. (1930), Peuples et nations des Balcans, Paris.
7 Ancel J. (1936), Manuel géographique de politique européenne, tome I, L’Europe Centrale, Paris.
Giselher Wirsing include România alături de statele baltice, Polonia, Cehia, Slovacia,
Ungaria, statele din spaţiul ex-jugoslav, Albania şi Bulgaria într-o „Europă de Mijloc”
(Zwischeneuropa)8, nume dat mai întâi de Albrecht Penck (Fig. 2, b).
Dar cel care a definit cel mai bine şi cu adevărat ştiinţific noţiunea de Europa Centrală a
fost marele geograf francez Emmanuel de Martonne, un excelent cunoscător al ţării noastre.
Acest termen trebuie folosit, spunea de Martonne9, trebuie folosit pentru a desemna poziţia de
mijloc pe care o ocupă ţările considerate a se afla între Europa Occidentală „mai articulată” şi
Europa Orientală „mai compactă”. Aşadar, era vorba de situarea între o Europă a peninsulelor,
golfurilor şi a mărilor şi o Europă a câmpurilor nesfârşite. De Martonne includea în această parte
a Europei, alături de România Mare următoarele ţări: Germania, Polonia, Elveţia, Austria,
Cehia, Slovacia (Cehoslovacia) şi Ungaria (Fig. 2, c).
Sintetizând toate aceste puncte de vedere, N. Al. Rădulescu plasează în Europa Centrală
ansamblul teritorial cuprins între graniţele Germaniei, Elveţiei, Austriei, Italiei, statelor din
spaţiul ex-Jugoslav, Albaniei şi Greciei în vest, respectiv Poloniei, României Mari, Bulgariei şi
Turciei europene, în est, distingând trei subregiuni10 (Fig. 2, d):
Europa centro-occidentală, de expresie germanică, constituită din Germania, Austria,
Elveţia şi Linchestein;
Europa centro-orientală, constituită din Polonia, Rusia (exclava Kaliningrad), Cehia,
Slovacia, Ungaria şi România Mare;
Europa balcanică, alcătuită din statele spaţiului ex-Jugoslav, Bulgaria, Albania şi Grecia.
Dunărea este deci considerată limita de nord a Europei Balcanice. Este o limită etnică şi
culturală dintre popoarele slave din sud-estul continentului şi cele romanice din partea sa
centrală şi vestică; este limita de sud a colonizărilor germane şi limita de nord la răspândirii
mahomedanismului, dar şi limita dintre două domenii fizico-geografice distincte: Câmpia
Română în nord şi Podişul Prebalcanic în sud. Este şi o limită istorică, deoarece niciunul dintre
imperiile care au avut ca bază teritoriul Peninsulei Balcanice nu s-a putut extinde trainic la nord
de Dunăre; este o limită psihologică, psihologia popoarelor balcanice diferind radical de cea a
popoarelor din centrul continentului şi economică, teritoriul României gravitând din punct de
vedere economic către Europa Centrală.
Însă potrivit concepţiei germane referitoare la Mitteleuropa, care în traducere înseamnă
acelaşi lucru, configuraţia Europei Centrale este diferită de aceasta. „Dispare” din Regiune
România şi apar în schimb ţări precum Croaţia şi Slovenia, ţări balcanice, dar care au aparţinut
de Imperiul Habsburgic, gravitând geopolic spre Germania.
Timp de peste 40 de ani, Europa Centrală şi chiar însuşi termenul de Europa a fost
monopolizat de ansamblul geopolitic situat la vest de Cortina de Fier. Europa era astfel asociată
unui „spaţiu de libertate”, în opoziţie cu Europa Comunistă, care gravita spre U.R.S.S., denumită
Europa de Est sau, pur şi simplu, Estul, o categorie dominant ideologică fără o bază teritorială
precisă11. Geometria acestui ansamblu teritorial a căpătat în viziunea vest-europenilor contururi
tot mai difuze; fie că era vorba de Polonia şi România sau de Bulgaria, Albania şi Ungaria, state
aparţinând unor domenii geografice şi culturale diferite, ele erau privite în opoziţie cu Grecia,
Spania, Marea Britanie sau Germania, integrate în aceleaşi blocuri economice şi politico-
militare, dar fundamental diferite din punct de vedere geografic şi cultural. În aceste condiţii,
limita nordică a Peninsulei Balcanice ajunge să fie mutată până la graniţele U.R.S.S., fiind
8 Wirsing G. (1932), Zwischeneuropa und die Deutsche Zukunft, Leipzig.
9 De Martonne, Emm. (1934), Europe Centrale, în vol. Géographie universelle, tome IV, I partie, Paris.
10 Rădulescu N. Al. (1938), Poziţia geopolitică a României, în Revista Geografică Română, I, 1, Tipografia Cartea
Românească, Cluj.
11 Foucher M. (2000), La République Européenne, Belin, Paris, p. 93.
recunoscute ca ţări central-europene doar Germania de Est, Polonia, ex-Cehoslovacia şi
Ungaria12, state ce au format ulterior Grupul de la Višegrad.
Schimbările geopolitice fundamentale de la sfârşitul deceniului al 8-lea al secolului
trecut au determinat o reanalizare a raporturilor geopolitice din spaţiul central şi est-european,
prin reactualizarea unor vechi alianţe geostrategice şi apariţia altora noi. Spaţiul cuprins între
graniţele U.R.S.S. şi fosta „Cortină de Fier” începe să graviteze către structurile europene şi
euro-atlantice, în vreme ce „zona-tampon” dintre „Europa” şi Rusia este translatată spre est,
către Ucraina, Belarus şi Statele baltice. În aceste condiţii, vechea Europă de Est continuă să fie
considerată, eronat, o categorie geografică omogenă, denumită însă Europa Mediană13 sau Noua
Europă, spaţiu geostrategic de tranziţie între Orient şi Occident14.
Sunt reactualizate vechile focare de conflict din Balcani ce duc la dezmembrarea
Iugoslaviei şi izbucnesc altele în spaţiul ex-sovietic, determinate de tensinile etnice acumulate în
toată a doua jumătate a secolului al XX-lea. Europa este redefinită, limitele sale rămânând însă
incerte: „termenul Europa combină elementele geografice, istorice şi culturale care în ansamblu
contribuie la identitatea europeană. Experienţa lor este marcată de apropierea ideilor, a valorilor
şi a interacţiunilor istorice care nu au putut fi condensate într-o formulă simplă şi care rămân
subiecte de de revizuire de către fiecare generaţie succesivă” (Consiliul Europei de la Lisabona,
1992). În concluzie, suntem îndreptăţiţi să considerăm că argumentele de ordin geografic, etnic,
istoric şi economico-social plasează incontestabil România în spaţiul central-european, acesta
corespunzând cel mai bine delimitării date de Emmanuel de Martonne, la care adăugăm, ca
urmare a poziţiei geografice şi geostrategice, trecutului istoric şi afinităţilor culturale şi
economice, Slovenia şi Croaţia (Fig. 3).
BIBLIOGRAFIE
Boia L. (2001), România. Ţară de frontieră a Europei, Ed. Humanitas, Bucureşti
Cucu, V. (1997), The political map of Romania – the geo-historical framework, în vol. Anglo-Romanian
Geographers. Proceedings of the Second Liverpool-Bucarest Geography Colloquium, Liverpool
Hope Press, p. 3-20
Fourcher M. (coord.) (1993), Fragments d’Europe, Fayard, Paris
Ianoş I. (2000), România, spectator al proceselor de globalizare şi fragmentare?, în vol. Regional
Conference of Geography „Regionalism and Integration. Culture, Space, Development”,
Timişoara-Tübingen-Angers, p. 13-24
Ianoş I. (2000), Towards an Analysis Methodology of the Conflict Potential Areas, Starting from
Romanian Romanian Realities, în Revista Română de Geografie Politică, II, 2, Ed. Universităţii
din Oradea, p. 5-15
Manciulea Şt. (1938), Frontiera politică şi etnică româno-maghiară, Tipogr. Ziarului „Universul”,
Bucureşti
Martonne Emm. de (1981, 1985), Lucrări geografice despre România, I – II, Ed. Academiei, Bucureşti
Mehedinţi S. (1941), Fruntaria României spre răsărit, în Revista Fundaţiilor Regale, VIII, 8-9, p. 250-
273 şi în „Geopolitica”, Ed. Glasul Bucovinei, Iaşi, 1994, p. 128-146
Opreanu S. (1947), Frontiera de vest a României. Funcţiunea ei geo-istorică, în Lucrările Institutului de
Geografie al Universităţii din Cluj, VIII, Cluj
12 Jelavich B. (1983), Histoire of Balkans, Cambridge University Press; Castellan G. (1991), Histoire des Balkans,
Fayard, Paris; Prévélakis G. (1994), Les Balkans. Cultures et géopolitique, Nathan, Paris; *** (1997), L’Etat du
Monde, Ed. La Découverte, Paris.
13 Fourcher M. (coord.) (1993), Fragments d’Europe, Fayard, Paris.
14 Brunet R., Rey Violette (1996), Geographie Universelle. Europes Orientales, Russie, Asie Centrale,
Belin/Reclus.
Rădulescu N. Al. (1938), Poziţia geopolitică a României, în Revista Geografică Română, I, 1, Tipogr.
Cartea Românească, Cluj
Săgeată R. (1997), Colonizările din Banat, în Comunicări de Geografie, I, Ed. Universităţii Bucureşti, p.
127-132
Săgeată R. (1999), Tratatele internaţionale şi evoluţia graniţelor de stat ale României în secolul XX, în
Comunicări de Geografie, III, Ed. Universităţii Bucureşti, p. 391-396
Săgeată R. (2001), Graniţa de Nord-Vest a României şi argumentele trasării sale, în Geographica
Timisensis, X, Timişoara, p. 119-127
Stamate Gr. (1997), Frontiera de stat a României, Ed. Militară, Bucureşti
Explicaţia figurilor:
Fig. 1 - România – Ţară de răspântie europeană
I. Influenţe central-europene, a. difuze, b. accentuate; A. Minoritate maghiară, B. Minoritate
germană; II. Influenţe est-europene, a difuze, b. accentuate; C. Minoritate rusă; D. Minoritate
ucraineană; III. Influenţe balcanice, a. difuze, b. accentuate; IV. Direcţii de penetrare a
influenţelor alohtone; V. Graniţa actuală a României.
Fig. 2 - România şi Europa Centrală în reprezentările unor geografi din perioada
interbelică
a) Jacques Ancel (1936)
b) Giselher Wirsing (1932)
c) Emmanuel de Martonne (1934)
d) N. Al. Rădulescu (1938)
Fig. 3 - Ţările central –europene (2003)
